Cătălin Ranco Pițu: „Am dorit să lucrez în dosarul Revoluției. Mi s-a părut un dosar fascinant”

Publicat: 17/05/2023, 08:20

Cătălin Ranco Pițu, fost procuror șef al Parchetului General Militar, a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că fost fascinant lucreze în dosarul Revoluției, pentru a avut de analizat undeva la 500.000 – 600.000 de file. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”

„Ancheta ce se numește Revoluția din Decembrie a început încă din 1990. Ineficient practic, știm cu toții că nu s-a ajuns la o concluzie din punct de vedere penal. În 2016, la inițiativa fostului șef al Secției Parchetelor Militare s-a alcătuit o echipă cu voluntari.

Nu putea veni la secție nimeni cu forța, nu putea fi cineva obligat vină. Eu am fost printre cei care au dorit să vină să lucreze în acest dosar. Deci, se știa că dacă venim la București, asta urmează.

Am fost procuror militară la Timișoara, dar am acceptat să vin la Secția Parchetelor Militare pentru a lucra în dosarul Revoluției, acesta a fost scopul. În a doua parte a anchetei am rămas singur și singur am întocmit actele care au precedat rechizitoriul și, într-un final, actul de acuzare.

Îmi place istoria în general și mi-a plăcut tema Revoluția, pentru am și trăit-o la Timișoara, atât cât am trăit-o acolo. Mi s-a părut un dosar fascinant. A fost o combinație între penal și istorie. Am lucrat cu foarte mare plăcere.

A fost fascinant lucrez, pentru am avut de analizat undeva la 500.000 – 600.000 de file. Am intrat în arhive, am desecretizat o grămadă de documente văzute în premieră de un procuror, am discutat cu oameni extraordinari, atât din timpul lui Ceaușescu, dar și cu funcții după Revoluție.

Inevitabil ești marcat de ceea ce se vorbește în spațiul public despre un anumit eveniment. Cu toții am avut idei preconcepute, dar chiar am reușit să mă debarasez de ele.

Am citit și foarte multe cărți scrise despre Revoluție. S-au scris undeva la 600 de cărți. Am vrut să văd abordarea fiecărui om din presă sau istoric, abordarea fiecărui jurnalist referitoare la cum vede Revoluția”, a spus Cătălin Ranco Pițu.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...